Parchetul egiptean va face apel împotriva celor mai controversate verdicte din procesul lui Hosni Mubarak

Parchetul egiptean va face apel împotriva celor mai controversate verdicte din procesul lui Hosni Mubarak
Publicat: 03/06/2012, 17:11
Actualizat: 04/06/2012, 11:19

Procurorul General egiptean va face apel împotriva unor verdicte pronunțate sâmbătă în procesul fostului președinte Hosni Mubarak, care au provocat un val de proteste, a anunțat duminică o sursă judiciară, citată de AFP.

Procurorul „a ordonat demararea procedurilor de apel”, a afirmat sursa din cadrul Parchetului.

Această sursă nu a precizat dacă aceste apeluri vizează toate verdictele pronunțate sâmbătă sau numai achitările.

Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viață, la fel ca ministrul său de Interne Habib el-Adli, dar șase foști oficiali de rang înalt din serviciile de securitate au fost achitați.

Toți au fost judecați pentru reprimarea revoltei împotriva regimului lui Mubarak de la începutul lui 2011, care s-a soldat oficial cu aproximativ 850 de morți.

Cei doi fii ai lui Mubarak, Alaa și Gamal, judecați în același timp pentru corupție, nu au fost condamnați, întrucât faptele de care erau acuzați s-au prescris.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul vrea să știe tot ce faci. Se introduce un nou CNP. Ce plan are...
Romanița Iovan, mai bine ca niciodată. Înfloritoare la 59 de ani
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024? Tot ce trebuie să știi